Cluj-Napoca

Cluj – Napoca – zona centrală a Transilvaniei!

Cluj Napoca este al doilea cel mai mare și populat oraș din România, fiind și un important centru academic, cultural, turistic din țară. Cluj Napoca este o destinație pe care oricine din România trebuie să o vadă și în care orice străin trebuie să ajungă. Un oraș împodobit cu clădiri frumoase, piețe și monumente istorice, parcuri și restaurante în care să vă relaxați și evenimente care să vă anime serile din concediu.


Plimbați-vă pe străzile din Cluj Napoca pentru a descoperi toate stilurile arhitecturale și urmele istorice lăsate de cei care au trecut și au locuit în oraș și regiune. Stilul gotic și baroc sunt cele care se fac remarcate cel mai mult, mai ales în Piața Unirii, acolo unde se înalță Biserica Sfântului Mihail, înconjurată de clădiri colorate și pastelate, cu bogate elemente decorative. În fața Bisericii este situat și ansamblul statuar Matei Corvin, o locație numai bună pentru poze și pentru a porni în explorarea orașului. Tot aici, în Piața Unirii, găsiți un șir de restaurante și cofetării în care să vă satisfaceți poftele și să gustați din specialitățile regionale. Cele mai recomandare restaurante sunt: Livada, Vărzărie, Valachia, Zama, cu un meniu tradițional desosebit. Cofetăria Carpați este una din cele mai vechi din oraș, cofetăria Dana și Casa Boemă sunt locațiile în care să vă alintați cu ceva dulce. Cluj Napoca este un oraș cu localuri pentru toate gusturile, preferințele și care se întrec la calitatea serviciilor, designului interior și meniul deosebit. Strada Piezișa este una din cele mai dinamice și însuflețite locații din Cluj Napoca, puburile, barurile și cluburile de aici nu vă vor dezamăgi, dacă vă doriți să vă distrați din plin într-o seară. 

O altă piață importantă din Cluj Napoca este și Piața Avram Iancu, unde puteți observa Statuia lui Avram Iancu, Catedrala Mitropolitană din Cluj și un șir de palate, care înfrumusețează zona. Pentru o priveliște spectaculoasă de sus asupra orașului, urcați pe Belvedere, balconul observațional din Cluj Napoca situat în Parcul Cetățuia. De aici puteți vedea Someșul Mic, Parcul Central din Cluj Napoca, clădirile din oraș și turnul Bisericii Sfântul Mihail. Iar ca vacanța la Cluj Napoca să fie de neuitat, vizitați și Grădina Botanică din oraș, una din cele mai mari și impresionante grădini din România. Înarmați-vă cu multă răbdare pentru a parcurge în lung și-n larg teritoriul acesteia, pentru a descoperi serele impresionante ale acesteia, cu palmieri, plante acvatice și orhidei, dar și pentru vă minuna de frumusețea grădinii romane și a celei japoneze.

Nu degeaba Cluj Napoca a devenit Capitala Europeană a Tineretului în 2015, confirmându-și încă o dată statutul de oraș studențesc al României, primul oraș smart din țară și una din cele mai primitoare așezări urbane românești.

Vezi oferte cazare Cluj – Napoca

Galerie Foto Cluj – Napoca

Vezi harta Cluj-Napoca